Alocație pentru Copii (Barnetrygd)

Puteți beneficia de Alocație pentru copii dacă unul dintre părinți lucrează sau a lucrat în Norvegia, iar în timpul acesta celălalt părinte a locuit/locuiește împreună cu copilul într-o țară din Spațiul Economic European.

Alocaţia pentru copii (Barnetrygd)

Barnetrygd (Alocaţia pentru Copii) aparţine copilui până când acesta împlineşte 18 ani. Scopul acestui beneficiu este să ajute părinţii în a acoperi unele costuri în creşterea copilului. Dacă, copilul primeşte alte alocaţii într-o ţară SEE, veţi primi doar diferenţa dintre beneficiul din Norvegia şi beneficiul primit în ţara SEE.

Suma alocaţiei: 1054 NOK pe lună.

Documente necesare:

  •  Copie a certificatului de căsătorie (în format european sau cu o traducere atestată de un traducător autorizat);
  • Copie a certificatului de naștere al copilului(în format european sau cu o traducere atestată de un traducător autorizat);
  • Copie a pașaportului copilului (dacă are);
  • Formularul E411 completat de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, care să ateste dacă copilul mai primeşte şi alte beneficii dintr-o ţară SEE;
  • Copii ale pașapoartelor ambilor părinți;
  • Formularul E401 completat de Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor, care să ateste componeţa familiei dumneavoastră;
  • Permisul de rezidenţă emis de poliţia din Norvegia;
  • Copie a contractului de angajare din Norvegia;
  • Ultimul fluturaș de salariu – original sau copie;
  • Årsopgave – original sau copie.

Perioada limită: Alocaţia pentru copii poate fi returnată pentru ultimii 3 ani.

Comisionul serviciului: comisionul pentru Alocaţia Barnetrygd este de 140 EUR. Dacă aplicaţi pentru doi sau mai mulţi copii, vom avea o taxă adiţională de 100 EUR pentru fiecare copil în plus.

Informaţii utile:

Dacă nu mai lucraţi în Norvegia, trebuie să anunţaţi NAV (Norwegian Labour and Welfare Organization) deoarece nu veţi mai fi eligibil de a primi alocaţia pentru copii. Dacă nu mai lucraţi în Norvegia, dar încă primiţi alocaţia, NAV o să vă calculeze o datorie.

Dacă părinţii locuiesc împreună, banii vor fi transferaţi către mamă. Dacă un părinte locuieşte în Norvegia, banii vor fi transferaţi către părintele cu care locuieşte copilul.

NAV ia decizia dacă aveţi sau nu dreptul la alocaţia pentru copii din Norvegia. RT TAX nu este responsabilă pentru timpul de aşteptare, rezultat sau suma primită pentru acest beneficiu.

Înregistrați-vă pentru alocația pentru copii

Servicii suplimentare

Pe lângă recuperarea taxelor, oferim și o varietate de alte servicii

Alocaţia extinsă pentru copii (Utvidet Barnetrygd)

Utvidet Barnetrygd - un alt beneficiu plătit părintelui divorțat sau singur

Beneficiu pentru Creşterea Copilului (Kontantstøtte)

Kontantstøtte (Beneficiu pentru Creşterea Copilului) - acest beneficiu se acordă pentru copii între anii 1 și 2

Nu ați primit răspunsul? Contactați-ne!

Specialiștii RT Tax sunt pregătiți să vă ofere consultanță de specialitate. Gratuit